Prin acest proiect dorim initierea unui muzeu virtual al orasului Ploiesti. Este mai ales un muzeu de imagine, un demers pe care ne place sa il numim arheologie vizuala. Acum este doar inceputul si speram ca prin contributiile dumneavoastra acesta sa creasca, iar baza documentara, imagini si studii istorice privind evolutia orasului de-a lungul timpului, sa se mareasca astfel incat la final sa avem o imagine de ansamblu asupra intregului oras.
Scurt istoric al localităţii Ploieşti
Ploieştiul este atestat documentar în prima parte a secolului al XVI-lea. În registrele de socoteli ale Braşovului sunt amintite numele câtorva cărăuşi ce proveneau de la Ploieşti: Radu, la 1503, Drăgoi, la 1543 şi Berivoi, Tudor, Arvat, Drăghici şi Neagu, la 1545. Localitatea a fost lipsită de importanţă până în anul 1599, când voievodul Mihai Viteazul a dat ploieştenilor dreptul de a organiza târg săptămânal. În aceeaşi perioadă Mihai Viteazul colonizează la Ploieşti familii ale ostaşilor săi şi le acordă scutiri de dări (Potra, George, Simache, Nicolae, 1969, p. 4) Nu ştim numărul familiilor care au fost aduse în Ploieşti şi nici dacă şi-au păstrat privilegiile după moartea lui domnitorului (Potra, George, Simache, Nicolae, 1969, p. 7) însă acest moment este cel în care se pun bazele dezvoltării viitoare a localităţii.
În anul 1775, domnitorul Alexandru Ipsilanti dă spre stăpânire moşia Ploieştiului vărului său Ianade (Ianache) Moruzi, care avea şi dreptul de a percepe taxele ce decurgeau din organizarea târgului. Moruzi nemulţumeşte, prin taxele impuse, pe ţăranii şi negustorii care-şi vindeau mărfurile aici şi ca urmare aceştia trimit o serie de scrisori cu plângeri domnitorului Ţării Româneşti. În urma protestelor, în anul 1781, ploieştenii îşi vor recăpăta drepturile ce recurgeau din organizarea târgului (Potra, George, Simache, Nicolae, 1969, p. 21, 24, 26-28), drepturi pe care le aveau de la Mihai Viteazul. Ştim că Moruzi şi-a construit la Ploieşti un mic palat, acesta fiind prima clădire impunătoare din oraş. Nu ştim însă cum arăta şi unde era aşezată această casă a lui Muruz (Moruzi).
Dezvoltarea Ploieştiului este, până spre sfârşitul secolului XIX, strâns legată de faptul că localitatea era târg şi se afla pe ruta comercială ce făcea legătura dintre Braşov, Bucureşti, Târgovişte, Giurgiu, Buzău şi Brăila. Documentele care amintesc de Ploieşti şi ploieşteni în perioada cuprinsă între sec. XV până în prima parte a sec. XIX, sunt reduse numeric şi se referă la vânzări, cumpărări sau danii, şi foarte rar la cum arătau casele şi străzile localităţii.
Istoricii George Potra şi Nicolae Simache constatau că ,,pentru epoca dintre 1716 şi 1821, mai ales în prima parte a domniei lui Alexandru Ipsilanti (sept.1774 – feb.1782), ştirile documentare nu ne dau o imagine completă despre evoluţia acestui oraş. De asemenea, nici epoca de după 1821, până în preajma revoluţiei …din 1848, nu o cunoaştem îndestul de bine ca să se poată scrie o istorie completă a oraşului Ploieşti…” (Potra, George, Simache, Nicolae, 1969, p.5). Despre cum arăta oraşul, ce străzi şi ce case existau aici, nu avem date decât începând cu prima jumătate a secolului XIX. După adoptarea în Principatele române a Regulamentului Organic (în anul 1831), lege care printre altele prevedea organizarea Arhivelor şi efectuarea de recensăminte ale populaţiei, documentele ce fac referire la Ploieşti se înmulţesc semnificativ. Din recensămintele organizate regulat ştim câţi locuitori avea oraşul, cu ce se ocupau, care era componenţa şi numărul membrilor familiilor. De asemenea, tot din Catagrafii (condici de recensământ) ştim care era avuţia familiilor şi cu ce se ocupau. Studiind catagrafiile constatăm că organizarea târgului atrăgea cu sine şi o dezvoltare a atelierelor meşteşugăreşti care-şi desfăceau produsele locuitorilor oraşului, dar şi celor veniţi din alte părţi pentru aşi vinde produsele.
Descoperirea petrolului în zona Văii Prahovei, şi începerea exploatării lui, atrage după sine dezvoltarea susţinută a oraşului. Ploieştiul primeşte un important aport demografic prin cei ce vin să investească şi să lucreze la extragerea şi prelucrarea petrolului. Banii obţinuţi din industria petrolieră fac ca oraşul să crească economic. Construcţiile făcute din piatră şi cărămidă, în stilul locuinţelor orăşeneşti, se înmulţesc. Oraşul se modernizează şi în a doua jumătate a sec. XIX, municipalitatea se preocupă tot mai mult de ceea ce înseamnă faţa oraşului (urbanismul). Se pietruiesc pieţele şi străzile principale, încep lucrările de introducere a canalizării în oraş, se organizează serviciul de pompieri şi cel de salubritate, se începe luminarea oraşului cu lămpi de gaz. La 1900 se introduce iluminatul electric (Primăria oraşului Ploieşti, Dare de seamă asupra comisiunii interimare pe anii 1922-1925, p. 42). Oraşul se dezvoltă mai ales în zonele centrale. Mahalalele rămân până târziu, în perioada interbelică nemodernizate.
Cu privire la imaginea generală a Ploieştiului de-a lungul timpului există câteva documente importante. Din anul 1896 datează lucrarea lui Zaharia Antinescu ,, Autobiografia mea, seu un voiagiu în timpu de 70 de ani”, în care autorul face o scurtă descriere a oraşului la 1825. Din anul 1871 s-a păstrat o fotografie panoramică, făcută din turnul înalt al vechii primării, ce ne dă o imagine de ansamblu a Ploieştiului la aceea dată. Pentru sfârşitul sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX, datele şi imaginile documentare despre Ploieşti se înmulţesc semnificativ. Oraşul Ploieşti suportă un proces continuu şi susţinut de modernizare. Zona centrală devine una modernă în care imaginea târgului cu iz medieval, dezorganizat şi împânzit de construcţii improvizate, insalubre şi inestetice, este înlocuită de imaginea unui oraş modern construit după reguli urbanistice clare. În acelaşi timp serviciile orăşeneşti cum ar fi iluminatul, salubritate, serviciile de apă şi canal se extind. Bulevardul Independenţei, Piaţa Unirii, Calea Câmpinii, Palatul Culturii şi zona Halelor Centrale ne dau o imagine a Ploieştiului, deceniilor III şi IV ale sec. XX, modernă şi cu valenţe europene.
Ploieştiul în sec. XIX.
Aşa cum am afirmat mai înainte, descrierile sau imaginile despre Ploieştiul sec. XIX sunt rare. La începutul sec. XIX se produce mutarea centrului şi implicit a târgului din zona bisericii Sf. Nicolae Nou în aşa numitul ,,târg de afară”, care se afla mai aproape de drumurile ciobanilor. Târgul de afară era poziţionat între bisericile vechi Precista, Sf. Vineri şi Sf. Gheorghe. (C. N. Debie, Începuturile urbanismului în Ploieşti….., în Studii şi Materiale Privitoare la Trecutul Istoric al jud. Prahova, II, 1969, p. 83-101). La 1810 Ploieştiul avea 2 016 locuitori (C. N. Debie, Începuturile urbanismului în Ploieşti….., în Studii şi Materiale Privitoare la Trecutul Istoric al jud. Prahova, II, 1969, p. 86.). Oraşul se va dezvolta într-un ritm susţinut, iar la sfârşitul secolului, în anul 1899, populaţia Ploieştiului ajungea la 45 167 locuitori (Alexandru Budescu, 1934, p. 36.).
Între anii 1825-1830 Ploieştiul prosperă şi datorită afluenţei de negustori veniţi din târgurile Gherghiţa, Filipeşti şi Târgşor (Alexandru Budescu, 1934, p. 91). În jurul anului 1830 s-au aşezat în Ploieşti aproximativ 1600 bulgari din târgul Sliven, care aduc cu ei şi arhitectura de la sud de Dunăre.
O scurtă descriere a oraşului, aşa cum arăta el la 1825, o face Zaharia Antinescu (Antinescu, Zaharia, 1896, p. 40-41.). Antinescu ne spunea că: ,,Pe la Anul 1825, Oraşiul Ploiesci avea aspectul unui micu orăşel. Toate casele de zid erau următoarele: a Serdariului Barbu, a Polcovnicului Dinu Majaru, a lui Grigore Tivilichieru, a lui Hagi Prodan Căldărarul şi a Postelnicului Ioniţă Păstârnac, toate în Mahalaua Sf. Voievozi. În Mahalaua Sf. Nicolae nou erau: Casele Paharnicului Nae Bălăcenu, ale Cocoanei Uţii Portăreasa Slătineanca: propietara moşiei Filipescii de Pădure: ale Paharnicului Boiarolu, unde era şi Tactul Isprăvnicesc şi ale Plocovnicesei Tudoriţa. Iar în mahalaua Precista erau: casele lui Nicolae Dorobanţu: ale lui Iordache Suslănescu: ale lui Ceuşiu Panaiot şi ale lui Hagi Dimitrie; iar cele mai noi din acestă Mahala erau ale Fraţilor Piţureşci: Niculăiţă şi Vergu, băcanii cei mai de căpetenia. Aceste case aveau două etaje: sus camerele şi jos prăvălii. Aceşti Piţureşci au deschis în prăvăliile lor în anul 1826 cea dintâi Cofetăria. La prăvăliile lor se numea Piaţa Principală (în regiunea desfinţatei grădini publice: Griviţa). În această piaţă se aflau şi câteva prăvălii de bogosierie în casele lui George Teodor (unde sunt astăzi băile municipale); a lui Anghel cel mare: a lui Stanciu Bogosieriu şi a lui Nicolae Chiciucu; iar în piaţa cea mare de sus erau bogăseriile lui Gheorghe şi Panaiot Manciu. Tot în această piaţă mai erau şi două bolţi de lipscănie ale fraţilor Armeni: Chiorcu şi Chircol Agemolu; iar în uliţa nouă, ce s-a făcut acum, erau numai nişte magherniţe, şioproane cu câte patru furci, învăliţi cu şiovar. Posesorii lor erau: mămulari, cojocari, tivilicheri, cercelari, plăpomari şi alţii, cari veneau Miercurea la zi de târgu cu desagii, întindându-şi marfa acolo (Piaţa Principală, aflată atunci în zona grădinii Griviţa, grădină ce fiinţa în zona din faţa Gimnaziului (azi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova). Iar locul ce se numeşte acum Piaţa Fructelor, erau prăvăliile lui Hagi Vasile şi ale lui Barbu Lumânărariu (Piaţa de Fructe era în zona Pieţii Unirii, aproximativ în zona unde astăzi este amplasat bustul poetului Nichita Stănescu). Pe acel timp în Ploieşci erau numai două trăsuri de familiă: una a Serdarului Barbu, care era caleaşcă, şi a lui Hagi Vasile, care era o căruţă cu preşiu de păr de capră. Mai pe urmă apoi pe la anul 1827 şi-a făcut şi Nicolăiţă Piţurea o căruţă de modă: toate trăsurile în oraş se mărgineau la aceste trei.
Am voit prin această descriere scurtă a Oraşului Ploiesci, a arăta tinerimei actuale, generaţiei prezinte o oglindă vechia a trecutului şi a vedea câtă deosebire este în situaţiunea oraşului nostru între anul 1826 şi 1896 în timp de 70 ani, şi tot de odată a arăta, patriotismul strămoşesc al neamului. Acei cari mai trăiescu astăzi încă, şi vedu această transformare, nu pot să nu fie mişcaţi până la lacrimi, convingându-se, că natura în cursul secolelor creiază şi distruge, repetându-se această mişcare în continuu, şi că tot ce există creat de nou, se învecheşte, şi învechindu-se se distruge: apoi pe deasupra acestor ruine se ridică alte lucruri noi, care după un timp vor fi lovite de aceiaşi soartă. Aceia ce se întâmplă cu lucrurile se întâmplă şi cu oamenii”.
Dintre casele şi locurile descrise de Zaharia Antinescu astăzi se mai păstrează doar o mică parte. Se păstrează casa Hagi Prodan, care face parte din complexul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova (pe strada Basarabescu).
Pentru perioada cuprinsă între anii 1825-1871 (când a fost realizată fotografia panoramică a oraşului Ploieşti, din turnul Primăriei Vechi), nu avem o altă descriere generală a oraşului. Fotografia panoramică a Ploieştiului de la 1871, este fără îndoială un document valoros. Aceasta însă nu a fost însoţită la vremea respectivă şi de o descriere scrisă, a principalelor construcţii şi străzi ce existau atunci. Un comentariu pe baza acestei imagini a făcut arhitectul Toma Socolescu (Sevastos, Mihai, 1937, p. 213-214, descrierea Ploieştiului scrisă de Toma Socolescu pe marginea fotografiei de la 1871)10, cu 66 de ani mai târziu, în anul 1937. Demersul făcut de Toma Socolescu ne este de mare ajutor pentru realizarea istoricului străzilor şi clădirilor celebre ale oraşului. Arhitectul nu descrie numai situaţia urbanistică a Ploieştiului la 1871, ci face şi referiri la clădirile noi, ridicate până în anul 1937.
Astfel aflăm că: ,,În anul 1871 s-a făcut o fotografie panoramică asupra oraşului din foişorul vechii primării, fotografia care se păstrează la Academia Română şi în muzeul judeţului, (Casa Hagi Prodan) şi care, atunci când se va înfiinţa va fi una din piesele de preţ ale muzeului istoric al oraşului, fiind singurul martor care nu-şi poate pierde memoria, a situaţiei de fapt, a gradului de civilizaţie la care ajunsese oraşul la aceea dată, atât cât a putut cuprinde şi reda ecranul fotografului. Sunt opt fotografii reunite, formând astfel o singură fotografie. Voi încerca o descriere a lor, începând cu prima de la stânga spre dreapta până la ultima. Aceste fotografii sunt reproduse, micşorate însă, şi în monografie (Istoricul Ploieştilor – anexe). Apare în prim plan o încrucişare a două străzi, aceia căreia i se spune a Municipalităţii, ce trece prin spatele vechii primării, cu Str. Basarabi. Între Str. Basarabi şi Piaţa Unirii, pe un fost loc viran, azi Pasajul Cooperativa. Alături de locul circului, fost propietatea de zestre Panait Tănescu pe strada Unirii, se vede spatele clădirii, cu etaj, unde era pe atunci hăinăria Feiman. Colţul de vis-à-vis unde e azi localul Băncii Centrale, era loc viran şi un copac destul de mare creştea în voie. Urmează lângă locul Tănescu câteva prăvălioare parter, după care vine spatele cu galerii şi cu geamlâc la etaj al fostului Hotel Dacia. Se zăresc de asemenea câteva clădiri cu etaj din Str. Lipscani, precum şi mai multe foişoruri pe acoperişe, un fel de luminatoare, care se obişnuiau mult pe atunci şi care se mai păstrează încă la unele prăvălii pe Str. Lipscani, caşi la casa Panait Sotir, de care a fost vorba mai sus, în capitolul ,,Arhitectura”. Din clădirea cu un etaj atunci a Hotelului Europa, se vede numai acoperişul, pe deasupra Hotelului Dacia care îl acoperă. Colţul de peste drum e ocupat de o clădire cu etaj, unde e azi localul Camerei de Comerţ, restaurată, fostă casa lui Bănică Ioan. Stradelei acesteia ocupată în bună parte de potcovarii ţigani îi zice Ţigănia. Se observă alături o casă de locuit mai mare, parter, care azi nu mai există. Peste acoperişul Camerei de Comerţ de azi se vede, în fostul Obor, Hanul Hagi Niţă Pitiş şi, ceva mai şters, Hanul Ţugulea. Pe Calea Romană (I. G. Duca), colţ cu prelungirea străzii Unirii, se vede clădirea cu etaj, fostă I. Radovici (azi Hotel Carol), iar mai departe, cam în spatele acesteia, pe fotografie, o casă cu etaj, cu prăvălii şi cu un gang la parter – distingându-se bine cele şapte ferestre şi balconul de la etaj. E fosta casă Panait Tănescu, clădită de Meşterul Anghel Ioniţă, azi propietatea Stanciu Stănescu. La orizont se văd bisericile Sf. Ioan şi Sf. Vasile. Un şir de mici prăvălii parter, una singură cu un etaj, apar în prim plan pe Str. Basarabi acolo unde s-a construit mai târziu ,,Grand Hotel Luca Moise” şi ,,Cinema Modern”. Pe tot cuprinsul între bisericile Sf. Vasile şi Sf. Ştefan erau atunci numai căsuţe de ţară, fără importanţă, cu prispe în faţă, învelite cu şindrilă şi mai rar cu tablă, unele complet dărăpănate. Pe Calea Romană dincolo de Casa I. Radovici, se văd mici case de locuit, o prăvălioară cu trei ochiuri rotunjite sus, acoperită cu tablă, iar în planul al doilea se zăreşte casa fostă a lui Ghiţă Pribegeanu, fost avocat şi ajutor de primar. Între clopotniţă şi biserica Sf. Ştefan e pata albă a caselor Panait Sotir. Urmeză în zare silueta bisericii Sf. Spiridon şi până la Sf. Vineri se văd mulţi copaci care acoperă mai tot. Pe primul plan e continuarea străzii Municipalităţii şi începe pe partea stângă cu o prăvălie parter la stradă, pentru construirea căreia se vede că a fost nevoie să taie dintr-o căsuţă veche românească, care a rămas astfel cu podul complet deschis pe o parte şi care păstra încă un frumos foişor pe stâlpi de lemn, pe sub care era gârlicul pivniţei. Urmează o serie de căsuţe parter cu prispe pe stâlpi tencuiţi în faţa intrării principale. Iar la colţul din sus cu Str. Şt. Greceanu, se vede o cârciumă mai înstărită, tot parter şi în faţa ei dormitează trei birji de modă veche cu ,,chichiţă” la spate, de câte un cal, birjarii fiind înlăuntru la răcoare şi la vin bun, pe care numai ei ştiu să-l descopere. Pe partea dreaptă a străzii Municipalităţii, se vede o casă parter, cu trei trepte largi la intrare acoperită cu marchiză de fier, pe care se odihnesc căţva copii, şi lângă ei o femeie în picioare. Casa e destul de neîngrijită, cu două geamuri sparte, astupate cu carton, la cele patru ferestre cu câte şase ochiuri de geam fiecare; iar supt cornişe, către stradă e atârnată o firmă mare pe care se citeşte următoarea inscripţie: ,,Primul stabiliment, TYPOGRAPHIC”. Pare a fi un nume dedesubt, dar care nu se poate citi. Urmează mai multe căsuţe pe această uliţă dosnică de mahala, până la clopotniţa mai înaltă şi mai nouă a bisericii Sf. Vineri. E biserica veche, care a fost dărâmată pe la 1875, când s-a început construcţia cea nouă exitentă acum. Avea un fronton de lemn în faţă, era învelită cu şindrilă, şi cu o singură turlă, pantocratorul, învelită cu tablă. Sub streaşină se văd o serie de icoane pictate, mai depărtate între ele, din care trei pe faţada principală. În dreptul turlei avea sâni rotunjiţi şi o prispă închisă, mai jos, la intrarea principală. Urmează mai departe, în dreapta, biserica Sf. Niculae-Nou, isprăvnici. Pe această porţiune se distinge în primul plan clădirea, parter, existentă încă în spatele primăriei-vechi. În squarul din faţa ei se vede o cişmea şi un biet felinar pentru lămpile cu gaz de atunci, în vârful unui par de lemn. Când erau nopţile luminate de lună, nu se aprindeau lămpile din spirit de economie. În această mică piaţă se vede casa parter, una din cele mai răsărite pe atunci, în care a fost multă vreme poşta şi care s-a dărâmat de curând, parcelându-se locul. E foat casă a boierului Cantacuzino Râfoveanul. A fost o casă mare, cu o marchiză pe stâlpi de fier care acoperea treptele largi de piatră, cu 3 laturi, pentru urcat la intrarea principală a casei. Se văd în curte 2 ,,caleşti”, una din ele un fel de ,,cupea”, un butoiu se hodineşte la umbra unei magazii şi o grădiniţă de flori cu şoseluţe destul de îngrijite, apare pe fundul locului. Peste drum de acestă casă, în diagonală, colţ cu str. Alexandru II, se vede o casă încăpătoare, cu un etaj peste parter, acoperită cu şindrilă şi care e de mult dispărută. În planul al doilea se distind câteva case mai mici, parter, făcute după acelaşi sistem cum am văzut mai sus, cu intrarea princupală acoperită cu marchiză obişnuită, câte două ferestre în dreapta şi stânga, dintre care unlele se mai păstrează şi azi, puţin transformate. Între acestea se intercalează altele mai modeste, cu prispe în faţă, după sitemul caselor de ţară. Între biserica Sf. Niculae-Nou şi biserica Maica Precista se zăresc în depărtare siluetele bisericilor Sf. Ilie, S-ţii Apostoli şi Sf. Niculae-Vechi cu brazi. În primul plan se vede acoperişul de şindrilă al unei case parter, retrasă dela stradă, care a fost pe locul unde s-a construit mai târziu Tribunalul, azi chestura poliţiei. Vi-à-vis pe acestă stradă a Justiţiei erau căsuţe parter şi numai una cu un etaj, între calcane, azi toate dispărute sau complet transformate. În al doilea plan se vede casa fostă Iorgu Cantili, împrejmuită cu zid, azi Cercul Militar, iar vis-à-vis pe aceeaşi stradă se văd câteva case cu etaj care există şi acum. Nu era încă construit fostul Palat Administrativ, unde e azi Divizia. Biserica Maica Precista se distinge bine în forma cochetă ce a avut, cu trei turle simple acoperite cu tablă, bine proporţionate. O serie de pilaştri coloraţi alergau în jurul faţadelor, rotunjindu-se în formă de arcade sub ştreaşină, unde erau pictaţi diferiţi sfinţi stând în picioare, care dădeau acestei biserici un pitoresc ce se vede că nu a fost apreciat de cei care au restaurat-o de curând schimbând-o. O prispă închisă cu geamlâc se găseşte la intrare şi o clopotniţă mare, disproporţionată ca la mai toate bisericile din Ploieşti. În spatele ei, în zare se profilează biserica Sf. Dumitru. În primul plan peste drum de actuala Chestura Poliţiei, apare o clădire mare, un parter înalt şi cu subsol, construită de A. Ergas (Mamaciu) într-un stil aparte, un neogotic, cum am văzut mai sus, cu grilaj de fier şi cu o foarte frumoasă grădiniţă în faţa intrării principale, şi care e şi azi una dintre casele frumoase din oraş. Continuă pe foată stradă Franceză, azi M. Kogălniceanu, o serie de prăvălii parter, informe, învelite cu tablă albă, mică, ce se aducea din Anglia şi care se întrebuinţa mult pe atunci. Pe una din aceste magherniţe se distinge destul de clar firma negustorului, ,,Niţă Popescu, Pantofar”, pe care se văd zugrăvite : un pantof, o gheată cu gumelastic şi o cizmă, probabil toate cu scâţitori, după moda vremii. În planul al doilea, se vede că nu era încă constrită în colţ vis a vis de Ergas pe str. Justiţiei casa fosă Samueli. Erau însă casa fostă Iancu Nissl, azi I. Manolescu, resaturată de mine, …casa fostă D.Cantili de vis-à-vis, prăvălia unde e azi farmacia Marin Dumitrescu, colţ cu str. Mihai Bravul…, casa Dr. N. Iosif pe insula de peste drum, aceasta era pe atunci proprietatea unuia Ilie Zaharia, cea existentă azi datând de la 1879; casa Tr. N. Ruban, resaturată de mine…, casa cu etaj, Sabados…, Gimnaziul construit după planurile arhitectului Al. Orăscu; casa cu etaj fostă a arhitectului Varga azi transformată în parte, ca şi cea parter de alături. Printre ele se disting mai rar şi mici căsuţe în stil vechi românesc în ultimul plan apar bisericile Buna Vestire, Sf. Voievozi şi mai aproape biserica catolică din str. Ştefan cel Mare. Lipseşte din această fotografie o mică porţiune cuprinsă între localul Gimaziului de băieţi şi colţul pe care s-a construit mai tâziu “Grand Hotel Luca Moise”. Cu aceasată se termină sumara excursie ce am făcut în Ploieştii de la 1871 şi în jurul turnului vechii Primării pe o rază cât a putut cuprinde şi înregistra aparatul fotografilor Kotecki şi Rudniki care ne-au lăsat acestă instructivă amintire.”
Tot de la Toma Socolescu aflăm că ,,…ardelenii… au zidit clădiri importante în oraş şi au contribuit în largă măsură la ridicarea lui. Calea Câmpinii a fost strada boierească a unei epoci, iar mai demult mahalalei Sf. Nicolae Nou i se zice mahalaua boerească. Într-o vreme mahalaua Sf. Împăraţi era a protipendadei. După ce s-a tăiat Bulevardul Independenţei, stradă dreaptă, largă cu trotoare late şi cu frumoşi castani pe margini, lumea bogată a început să-şi clădească case pe acest bulevard, între Grădiniţa Publică, azi scuarul I.G. Duca şi statuia Vânătorilor” (aflată atunci la primul rond).
Pentru perioada din preajma anului 1870, ştim că în faţa Primăriei Vechi era centrul oraşului. Cu timpul zona îşi pierde importanţa în detrimentul Pieţei Unirii (aflată la capătul nordic al Bulevardului Independenţei) (Sevastos, Mihai, 1937, p. 216). Imaginea oraşului pentru ultima parte a secolului XIX este întregită de un studiu redactat de Sabinu Mir. Nicoriţă la anul 1881 (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881.). Astfel aflăm că până la 1881 ,,nu există nomenclatură, voim să zicem că stradele nu şi-au numele fixatu, ca să stie de toată lumea cum se cheamă…. (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, p. 22)”. În anul 1852 ,,nemţii au intrat în Ploieşti şi au scris pe zidurile caselor numele străzilor” (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, p. 24). Evident străzile aveau nume, dar acestea nu erau trecute pe tăbliţe aşezate pe case, aşa cum se va face în deceniul IX al sec. XIX. La 1881 erau pavate în Ploieşti următoarele străzi: ,,strada Lipscani, strada Braşovenilor, strada Franceză, drumul de la Hotelul Victoria înspre Piaţa Unirii, precum şi Strada Bucureşti (cea ce duce la Bucureşti), strada ce duce la Biserica Sf. Vineri la Bariera Buzăului. Strada ce duce la Biserica Nicolae Vechi …” (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, 25). Pavajele erau făcute rareori cu piatră cubică (numai trei străzi mici erau pavate integral cu piatră cubică de duritate mare (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, p. 37), de obicei erau făcute cu piatră de râu şi de aceea se stricau foarte repede. Existau şi iniţiative private de pavare a locurilor din faţa magazinelor, hanurilor sau caselor chiar înainte de anul 1848. Aceste pavaje acopereau însă zone reduse şi nu erau uniform şi continuu realizate. În anul 1864 este adoptată o legea comunală prin care se hotăra că fiecare locuitor trebuia să-şi paveze cât ţinea curtea lui. Evident că nu toţi locuitorii au avut resurse să-şi paveze zona din faţa curţii aşa ca legea a fost respectată în mică măsură, mai ales în zonele centrale unde locuiau cei bogaţii (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, p. 28).
Cea mai importantă lucrare de urbanism, făcută în sec. XIX în Ploieşti, cu repercusiuni imediate asupra imaginii oraşului a fost trasarea Bulevardului Independenţei. Odată terminată calea ferată între oraşele Bucureşti – Ploieşti, se simţea nevoia ca Gara (de Sud) să fie legată de oraş, printr-o arteră principală, aceasta fiind şi dorinţa ploieştenilor. Primarul de atunci I. Philiu, a dispus, pentru studierea acestei probleme, crearea unei Comisii din 22 de membri. În ianuarie 1872, Membrii Comisiei s-au întâlnit la Primărie şi de acolo au pornit la Gară. Aici, membri s-au urcat în podul Gării, uitându-se spre centrul oraşului, fixând cu privirea linia cea mai dreaptă, pe care, după ce s-au coborât din pod, au străbătut-o cu piciorul, trecând peste câmpul Gării, prin locuri virane, prin străzile laterale şi prin curţile oamenilor, mergând prin faţa altarului bisericii Sfântul Gheorghe Vechi şi ajungând în Piaţa Legumelor de atunci (Piaţa Unirii din perioada interbelică). Acest traseu a fost consemnat de Comisie în raportul din 1 februarie 1872, adresat Primarului. În raport, se menţiona că ,,bulevardul se cuvine să se înceapă din colţul casei d-lui Iosif Făgărăşănu Tâmplariul, pe locul unei grădini publice, transformată la 1936 în Squarul I. G. Duca, să meargă drept până la scara Gării” şi se motiva alegerea respectivului traseu pentru că se evitau astfel exproprierile numeroase, la care Primăria n-ar fi putut face faţă din punct de vedere financiar. Consiliul Comunal, a aprobat, în urma discursului Primarului, ca Bulevardul să fie construit urmărindu-se această linie şi a hotărât ca lucrările să înceapă imediat. Construcţia Bulevardului a început în anul 1872, urmându-se planurile arhitectului braşovean, Cristian Kertsch. Arhitectul a indicat şi piatra pentru pavaje (macadamul) şi vegetaţia grădinilor laterale. Arhitectul T. N. Socolescu a elaborat planul ultimei părţi a arterei (cea dinspre centru) păstrând concepţia lui Kertsch. În 1881-1882, a început plantarea a patru şiruri de castani (specie românească – o premieră pentru oraş), câte un şir pe ambele margini ale fiecărui trotuar. Iniţial, Bulevardul a fost luminat cu petrol lampant, iar după 1903, acesta devenea prima arteră luminată electric. La 1896-1897, construcţia Bulevardului a fost încheiată. În 1881, numele Bulevardului a fost confirmat oficial şi înscris pe plăcuţe de fontă comandate la Viena. Pe Bulevard a fost amplasată şi Statuia Vânătorilor, monument ridicat în amintirea ostaşilor căzuţi în timpul Războiului pentru Independenţă. Iniţial Statuia Vânătorilor se afla la rondul I, lângă actuala Policlinică cu plată. De-a lungul Bulevardului au fost ridicate construcţii civile, în mare parte locuinţe ale personalităţilor oraşului, clădiri care din punct de vedere stilistic sunt reprezentative pentru curentele de arhitectură din perioada ante – şi interbelică: Clădirea Muzeului Judeţean de Artă (fostă casa avocat Quintus), Policlinica – stil neoclasic cu influenţe baroce, clădirea Muzeului Ceasului – stil romantic (casa a prefectului L. Elefterescu), Casa Căsătoriilor (fostă a primarului Radu Stanian), ş.a. Una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului, ridicată către sfârşitul sec. XIX la capătul dinspre nord al Bulevardului, a fost Liceul ,,S-ţii Petru şi Pavel” (astăzi ,,Mihai Viteazul”), construit în stil romantic, după planurile arhitectului Th. Dobrescu. Partea de la stradă a clădirii a fost bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind total distrusă. Faţada Liceului a fost reconstruită în forma în care se prezintă astăzi. La 1881 iluminarea oraşului pe timpul nopţii se făcea cu felinare alimentate cu gaz lampant. Existau 1173 de felinare, amplasate mai ales pe Bulevardul Independenţei şi în zonele centrale. Dacă zona centrală era modernizată şi prospera, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cartierele mărginaşe (mahalalele), unde era mizerie şi întuneric (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, p. 29-30). Din anul 1875 primăria adoptase reguli clare de salubrizare a oraşului, dar acestea nu se respectau (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, 33). Străzile centrale, dar mai ales mahalalele erau pline de mizerii (cadavre de animale, balegă, gunoaie menajere, etc.). Aceiaşi mizerie domnea şi în faţa hanurilor şi multora dintre prăvălii (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, 34-35). După anul 1882 hanurile şi hotelurile începeau să decadă datorită construirii căii ferate, care făcea ca drumul spre Braşov să fie mult mai uşor de străbătut şi fără a se mai face escală la Ploieşti (Sabin Mir. Nicoriţă, Ploieşti, 1881, 90).
Ploieştiul în prima parte a sec. XX.
În sec. XX modernizarea oraşului se face într-un ritm susţinut şi continuu. Până la cel de-al II-lea Război mondial Ploieştiul va capătă, cel puţin în zonele centrale, înfăţişarea unui oraş modern european. La începutul secolului XX, se construia uzina de electricitate şi era introdus iluminatul stradal, mai întâi în zonele centrale: Bulevardul Independenţei, Piaţa Unirii, Piaţa Legumelor, Strada Franceză (denumită mai târziu M. Kogălniceanu), Strada Câmpinii ş.a. În anul 1905 se construieşte Gara de Nord, pe linia Ploieşti – Văleni, iar în anul 1909 inginerul englez W. H. Lindley întocmeşte un plan general de sistematizare a oraşului. După acest plan, până în anul 1913 vor fi asfaltate sau pavate cu piatră cubică 44 de străzi. În aceeaşi perioadă este construită uzina de apă de la Crângul lui Bod şi reţeaua orăşenească de apă potabilă, proiectată de acelaşi W. H. Lindley. Printre lucrările care au organizat zona pieţei au fost: mutarea abatorului (1902) şi oborului de vite (1911) din centru la Bariera Bucov (Doina Popescu, 1984, p. 167-168). Municipalitatea a dorit şi realizarea unui mijloc de transport modern şi anume tramvaiul electric. A fost întocmit caietul de sarcini (în 1911), dar nu s-a ajuns la construirea tramvaiului datorită costurilor mari (Doina Popescu, 1984, p. 169). Printre cele mai importante construcţii făcute în Ploieşti se numără Palatul de Justiţie şi Halele Centrale. La începutul secolului XX, la Ploieşti, s-a pus problema construirii unui nou Palat de Justiţie. La 1911, în cadrul Consiliului General al judeţului Prahova, unde se discuta deja problema alegerii unui teren pentru viitoarea construcţie, s-a luat hotărârea ca Primăria oraşului şi Prefectura să intervină pe lângă Ministerul de Justiţie de la Bucureşti pentru a sprijini construirea Palatului şi a acţiunii de expropriere care ar fi fost necesară. Terenul asupra căruia s-a oprit mai întâi atenţia consilierilor a fost cel de la Griviţa, locul unde mai târziu avea să se amenajeze o frumoasă grădină publică. Arhitectului Toma T. Socolescu, i s-a dat sarcina de a întocmi un plan de situaţie precum şi studiile necesare. În anul 1911, Prefectura Prahova a încheiat un contract cu arhitectul francez Ernest Doneaud pentru întocmirea proiectului unui nou Palat de Justiţie la Ploieşti. Terenul ales pentru noua construcţie a fost lângă Obor, în zona unde se găseşte astăzi. La sfârşitul anului 1915, antrepriza inginerului şef D. Cereşeanu începuse lucrările de săpături ale fundaţiei construcţiei pentru aripa stângă a palatului. În condiţiile intrării în război a României, lucrările au fost întrerupte în anul 1916, pentru o mai lungă perioadă de timp. În anul 1923, se revenea la vechiul proiect de construcţie al unui nou Palat de Justiţie. Arhitecţii Ernest Doneaud şi Toma T. Socolescu au proiectat clădirea Palatului de Justiţie. Nu se mai respecta vechiul proiect făcut în anul 1911-1912. Locul ales pentru amplasarea construcţiei rămânea cel stabilit în anul 1911, lângă Obor, şi se afla pe strada Câmpinei, conform planului de situaţie. Cei doi arhitecţi se obligau ca, odată cu ultima situaţie care va constata terminarea tencuielilor, să prezinte şi desenele necesare mobilierului şi aceasta fără vreo plată deosebită. Inaugurarea Palatului de Justiţie de la Ploieşti a avut loc în ziua de sâmbătă, 26 noiembrie 1932, în prezenţa M.S.R. Regele Carol al II-lea. Gustarea servită în acea zi a fost asigurată de Restaurantul Berbec, situat atunci în P-ţa Unirii 2, pe Bulevadul Ferdinand I (fost Câmpinii).
La începutul anilor ’30, ai sec. XX, edilii oraşului Ploieşti şi-au pus problema construirii unor Hale Centrale care să înlocuiască vechea piaţă provincială, formată dintr-un ansamblu de dughene improvizate, lipsite de igienă şi drumuri de acces. Vechea Piaţă Mare era situată aproximativ în faţa viitoarelor Hale Centrale, în spatele Palatului de Justiţie. În anul 1929, Primăria Ploieşti a semnat contractul pentru construirea Halelor din Ploieşti. Arhitectul ales pentru a duce la îndeplinire acest proiect complex şi deosebit de îndrăzneţ a fost Toma T. Socolescu, salariat pe atunci în cadrul Primăriei, Direcţia Tehnică, la Serviciul Arhitectură. În stabilirea mărimii pieţii a luat în considerare numărul de locuitori pe care se estima că îl va avea Ploieştiul peste 20-25 de ani. Atunci oraşul avea o populaţie de aproximativ 80.000 locuitori. Un lucru de primă importanţă era acela de a prevedea posibilităţi suficiente pentru extinderi ulterioare în caz de nevoie. În cuprinsul memoriului ce însoţea documentaţia pentru această construcţie, arhitectul a descris câteva edificii de acest fel din străinătate, precum pieţele de en gros sau en detail din oraşele Stuttgart, Frankfurt, Lipsca, Karlsbad, München, Dieppe, Reims şi Milano. În alegerea locului viitoarelor Hale arhitectul considera că era nevoie de un spaţiu întins ca ,,cel din faţa actualelor pescării, în fostul obor, cuprinzând şi clădirea pescăriilor”. Prin exproprierea celor două străzi laterale urma să se degajeze complet halele dând şi posibilitatea construirii unui mare târg înconjurat cu prăvălii, la parter – aşa cum arăta şi pe planul de situaţie. Locul cuprins între ,,liniile de garaj şi strada Ulierului va trebui de asemenea expropriat pentru nevoile acestei pieţe, pentru târgul moşilor şi pentru cel de toamnă”. Sistemul de construcţie utilizat urma să fie betonul simplu şi armat, netencuit în hale şi subsoluri, după modelul halelor mai noi din alte părţi, iar pentru faţade zidărie de cărămidă aparentă cât mai multă şi piatră artificială. Turnul, prevăzut a se construi în partea stângă, în faza aceasta a proiectului, trebuia să rupă simetria construcţiei. Întocmirea proiectului lucrărilor din beton armat i-a revenit inginerului inspector G-l M. Radu. Proiectul cupolei principale a fost realizat de către profesor dr. ing. R. Salinger din Viena. Ceasul din turn a fost realizat în anul 1933 de către firma germană A.E.G. Inaugurarea oficială a Halelor Centrale din Ploieşti a avut loc în noembrie 1935 în prezenţa Regelui României Carol al II-lea. O altă descriere a oraşului o avem de la 1939. Pe lângă descrierea clădirilor importante din oraş sunt date şi traseele drumurilor principale. Astfel aflăm că ,,Ploieştii, cu drept cuvânt, figurează, în legea comunală actuală, ca unul dintre oraşele ţării de primă clasă. Într-însul locuiesc peste 40 000 de locuitori. Este capitala plăşii Târgşorului şi al întregului judeţ al Prahovei. Este oraş industrios şi centrul comerţului cu părţile Moldovei şi a Transilvaniei. Are 25 de Biserici, un Liceu (Gimnasiu), edificat în anul 1865, prin contribuţiunile cetăţenilor şi a altor persoane iubitoare de luminarea poporului. Înaintea Liceului se află grădina publică ,,Griviţa”, numită astfel în memoria vrednicilor ostaşi români ce au luat cu asalt acea tare posiţiune lângă Plevna în războiul cu Turcii. Liceul posedă o bibliotecă, un început de Museu şi Cabinet de fisică; apoi o şcoală comercială înfiinţată de Consiliul comunal în anul 1874… Consiliul judeţean a înfiinţat în anul 1873 şi o şcoală de meserii, care face un însemnat progres. Sunt apoi cinci şcoli primare de băieţi şi cinci de fete, cinci farmacii, o tipografie, două librării şi alte multe institute de învăţământ private de ambe sexe.
Pieţele principale sunt: Oborul, loc înălţat, unde se face Lunea târg de septămână, apoi Piaţa Unirii, unde s-a aşezat statuia Libertăţii, oferită de capitala ţării orăşenilor ploieşteni, pentru virtutea lor civică în evenimentele ce au avut loc în această cetate; apoi pieţele: legumelor şi fructelor. Între străzile principale numărăm: Bulevardul proiectat şi început a se face de la Gară până în piaţa legumelor în linie dreaptă; Strada Câmpinei, cea mai frumoasă şi dreaptă, care pleacă din piaţa legumelor, merge în direcţiunea nordică, în dreapta lasă Biserica Catedrală Sf. Ioan şi şcoala de meserii, iar în stânga scoala primară No. 2 de fete, No. 2 de băieţi şi biserica Sf. Vasile şi se sfârşeşte la bariera Câmpinei, de unde se începe şoseaua naţională care merge spre Braşov. O altă stradă plecă de lângă liceu şi merge în direcţiunea sudică, lasă în stânga şcolile primare de băieţi, de fete No. 1 şi merge drept la bariera Bucureştilor. Din Piaţa Unirii începe Strada Franceză, pavată cu piatră cubică, care are în partea stângă Primăria cu turnul său observatoriul de foc, clădite de Consiliul comunal din 1868, şi Palatul Justiţiei, înălţat de Consiliul Judeţean din 1873. De la Palatul Justiţiei, apucând spre stânga, se începe Calea Naţională, care merge spre Răsărit, lasă în dreapta şcoala secundară de fete şi merge apoi drept la bariera Bucovului în direcţiunea Albeşti. Paralel cu această Cale Naţională este Strada Prefecturii, unde se află Palatul Administrativ, Caseria generală, Cazarma escadronului de călăraşi, a vânătorilor, până la Biserica Domnească Sf. Apostoli Petru şi Pavel… Din piaţa legumelor, spre Apus, începe Strada Târgoviştii, care este şosea judeţeană şi comunică cu vecinul judeţ Dâmboviţa. Apoi mai este calea care trece prin partea dinapoi a Primăriei şi merge, pe lângă frumoasa biserică Sf. Vineri, drept la bariera Văleni. În această stradă este biserica Sf. Ştefan şi spitalul Boldescu. Stradele Unirii şi Lipscani sunt pavate cu piatră cubică” (Cunoaşterea Prahovei, I, Cap. II, Oraşul Ploieşti. Cum se află astăzi, după un interval de cincizeci şi cinci de ani, nr. 1, ianuarie 1939, p. 106-107).
Imaginea oraşului a avut mult de suferit datorită bombardamentelor anglo-americane din timpul celui de-al doilea război mondial (1943-1944). Atunci au fost avariate sau distruse total o serie de clădiri reprezentative pentru oraş, din care amintim aici: Gara de Sud (refăcută în forma de astăzi), partea de la stradă a Liceului ,,Sfinţii Petru şi Pavel, o bună parte din casele ce se aflau pe Bulevardul Ferdinand I (fost Câmpinii) aproximativ în faţa actualei poşte centrale, multe dintre casele din Piaţa Unirii au fost de asemenea grav avariate, Halele Centrale au fost parţial distruse (fiind refăcute după planurile originale), a fost avariat şi Hotelul Europa (la parterul căruia funcţiona Restaurantul Berbec) ş.a. Oraşul a pierdut în deceniile şapte şi opt ale sec. XX mare parte din clădirile amplasate în zona centrală. Cauzele au fost pe de o parte şubrezirea multor dintre clădiri, datorită bombardamentelor din timpul celui de-al doilea război mondial despre care am amintit mai sus, pe de altă parte politica regimului comunist (1947-1989) în timpul căruia au fost naţionalizate majoritatea imobilelor, întreprinderilor şi firmelor ce desfăşurau activităţi comerciale şi care aduceau după sine existenţa sumelor necesare pentru refacerile şi consolidării clădirilor. O dată cu dispariţia proprietăţii private asupra imobilelor starea lor s-a înrăutăţit treptat. Cutremurul din anul 1977 a şubrezit şi mai mult clădirile construite înainte de război. După 1977 vor fi demolate majoritate clădirilor din zonele centrale ale oraşului pentru a face loc noilor construcţii. Astfel au dispărut aproape complet clădirile din fosta Piaţă a Unirii şi din Piaţa Mare (piaţa se afla în faţa Halelor Centrale), de pe Bulevardul Ferdinand I (fost Câmpinii), Străzile Mihail Kogălniceanu, I. G. Duca, Lipscani, Romană, Văleni (partea dinspre centru) ş.a. Astăzi mai pot fi admirate clădirile de pe Bulevardul Independenţei (păstrate în mare măsură) şi cele rămase din vechea zonă centrală: sediul actualei Bănci Comerciale ,,Tache Ionescu”, Palatul de Cultură (fost Palatul de Justiţie), Halele Centrale, Muzeul de Istorie (fost Liceu), Casa Pedagogilor (lângă Muzeu), Tribunalul (clădirea fostă a Administraţiei Financiare), Casa ,,Hagi Prodan”, Şcoala de Meserii, Liceul I. L. Caragiale (fost Liceul Comercial) ş.a.
Short History of the town of Ploieşti
The city of Ploieşti is first mentioned in documents in the early 16th century. The accounting books of the city of Brasov record the names of a few carters that were originally from Ploieşti: Radu, in 1503, Drăgoi, in 1543 and Berivoi, Tudor, Arvat, Drăghici and Neagu in 1545. The settlement seems to have had little importance until 1599, when the warlord Michael the Brave grants the inhabitants the right to organize a weekly fair. During the same period, Michael the Brave would colonize in Ploieşti families of his soldiers and would grant them exemption from taxes. Until the second part of 19th century, the development of Ploieşti is closely related to its being the place for the weekly fair. The settlement was situated on the trading routes that linked the great commercial centres in the area: Braşov, Târgovişte, Giurgiu and Brăila. The discovery of oil in the region of Prahova Valley and the beginning of its exploitation brought about a constant development of the town. The population increased significantly, due to new – comers, investors and workers in the oil extraction and processing. Money resulted from oil industry determined the economic growth of town. Stone and brick buildings in the style of town dwellings multiplied. The town underwent a modernization process, and during the second half of 19th century municipal authorities became more interested in the so – called ,,image of the city”, namely the town – planning projects. The squares and main streets were paved, the town sewerage works were initiated, the fire department and sanitation services were established, the glass – lamp lighting was introduced. Around 1900 electric illumination was introduced. The town developed especially in its central areas, whereas the outskirts remained unmodernized. The central zone turns into a modern one, as the image of medieval – like borough, unsettled and filled with shake – down constructions, unwholesome and unpleasant is replaced by the image of a modern city, built after clear town – planning rules. At the same time, the town services, such as street lighting, sanitation services, sewerage and water services were extended. Independence Boulevard, Unirii Square, Campinii Road, Palace of Culture and Central Markets zone make up the image of Ploieşti during the third and fourth decades of the 20th century, as a modern and European city.
The most important town – planning work carried out in the 19th century in Ploieşti, with immediate impact on the image of the city, was the tracing of Independence Boulevard. Once the railroad between the cities Bucharest and Ploieşti was completed, it became necessary to link the (South) Station to the city through a main thoroughfare, and this was also the wish of townspeople. In order to solve this problem, the mayor I. Philiu ordered the setting up of a Committee with 22 members. In January 1872, the committee members met at the town hall and went to the Station. There the members mounted in the station’s attic, looked towards the centre of the town, deciding upon the most straightforward line, that, after descending from the attic, they walked along, passing over the station’s field, through deserted lands, lateral streets and people’s courtyards, walked past the front of the altar of Old St. George’s Church and reached the Vegetable Market. The building of Independence Boulevard started in 1872, after the plans of Cristian Kertsch, an architect from Braşov. The architect established the stone for the pavement (macadam) and the vegetation of lateral gardens.
T. N. Socolescu elaborated the plan for the last part of thoroughfare (that towads the centre of the city), observing Kertsch’s conception. In 1981 – 1982, the planting of four rows of chestnut trees started (Romanian species – a premiere for the city), a row for both sides of each pavement. Initially, the Boulevard was lightened with kerosene, and after 1903 it was the first artery in town lit with electricity. The Boulevard was completed in 1897. The Statue of Mountain Troops, which had been erected in the memory of soldiers killed in the line of duty during Independence War, was also placed on the Boulevard. Initially, the Statue of Mountain Troops was placed at first round, near the present -day Centre of Paid Medical Services. Along the Boulevard, civic constructions were erected, mostly houses for the important people in town, buildings that from the stylistic point of view are representative for the architectural trends from before – and inter- war period: the building of County Museum of Art, (former house of lawyer Quintus), Centre of Paid Medical Services – neoclassical style with baroque influences – the building of Clock Museum – Romantic style (the house of prefect L. Elefterescu), the Office of Marriages (former house of mayor Radu Stanian).
One of the most beautiful buildings in town, erected toward the northern extremity of the Boulevard, was St. Peter and Paul Highschool (today Michael the Brave National College), built in Romantic style, after the plans of the architect Th. Dobrescu. The part overlooking the street was bombed during World War II, and was completely destroyed. The high school’s facade was rebuilt in the present – day shape. In 1881, the town was lit at night with street lamps on gas. There were 1173 street lamps, placed especially on the Independence Boulevard and in the central zones. However, whereas the central zone was being modernized and it was thriving, the outlying districts (the slums) were dark and dirty.
Since 1875, the town hall had endorsed clear town sanitation rules, but they were not upheld. Main streets, and especially slums, were full of garbage (animal corpses, manure, domestic rubbish etc). The same filth could be encountered in front of inns and of many shops. After 1882, inns and hotels started to decay, due the fact to the railroad that made the voyage to Braşov much easier and the stop in Ploieşti unnecessary.
In the 20th century, the modernization of the town was constant and continuous. Until World War II, Ploieşti will turn into a modern, European city. In the beginning of 20th century, the electricity plant was built and street lighting was introduced, firstly in the central zones: Independence Boulevard, Unirii Square, Vegetables Square, French Street (later called M. Kogalniceanu), Campinii Street etc.
In 1905, North Station was built, for Ploieşti – Văleni route. During the same period, the water plant from Crângul lui Bot and the town network of drinking water were built, the latter being designed by the same engineer W.H. Lindley. Among the works that contributed to the organization of market zone was the moving of slaughter house (in 1902) and of the cattle market (in 1911) from the centre to Bucov Barrier. Among the most important buildings erected in Ploieşti in inter – war period are the Palace of Justice and the Central Markets, built in 1930’s, in the central area.
The general aspect, especially the central area of the city, was seriously deteriorated by English – American air raids in World War II (1943-1944). During that time, a series of buildings that were representative for the town were damaged or completely destroyed: South Station, the part on the Street of St. Peter and Paul Highschool, many houses on Ferdinand I Boulevard (former Campinii), a lot of buildings from Unirii Square were also seriously damaged, Central Markets were partially destroyed (and rebuilt afterwards following the original plans), Europe Hotel (whose ground floor was occupied by Berbec Restaurant) was damaged as well) etc. During 1970’s and 1980’s, the town lost many buildings placed in the central zone. This happened because, on the one hand, many buildings were damaged in World War II air raids and on the other, because of the communist regime (1947-1989), during which most properties, enterprises and trading companies were nationalized.
The 1977 earthquake caused even more damages to the buildings erected before World War II. After 1977, most buildings in the central area of the town were demolished, to make room for new constructions. Many constructions disappeared almost completely: the buildings from former Unirii Square and Great Square (located in front of Central Markets), from Ferdinand l Boulevard (former Campinii), the streets Mihail Kogălniceanu, I. G. Duca, Lipscani, Romană, Unirii, Văleni the extremity towards the centre) etc.
Nowadays, one can still admire the buildings on Independence Boulevard (mostly preserved) and the ones left from the old central zone: the headquarters of present – day Take Ionescu Commercial Bank, Palace of Culture (former Palace of Justice), Central Markets, Museum of History (former Secondary School), House of Educators (located near the Museum of History), the Court of Law (former headquarters of Financial Administration), Hagi Prodan House, the building of School of Trades, the building of I.LCaragiale Highschool etc.